Gala Profesorului Bologna

În universităţile din România există profesori care, prin munca şi devotamentul lor pentru profesia aleasă reprezintă adevărate valori, pe care societatea românească este datoare să le recunoască. Pentru că exemplele de bună practică sunt prea puţin cunoscute în România, iniţiativa noastră de a le promova justifică însăşi existenţa Galei Profesorului Bologna.

Depinde numai de noi să transmitem întregii societăţi academice mesajul „Teaching matters!”. Acesta este mesajul care reflectă esenţa proiectului: recunoaştem eforturile profesorilor care câştigă prezenţa, respectul şi atenţia studenţilor prin creativitatea metodelor de predare adaptate stilului de viaţă al studentului secolului XXI, prin jovialitatea şi uşurinţa cu care se lasă înţeleşi de către studenţi, prin darul oratoriei şi încrederea pe are o manifestă faţă de capacitatea de dezvoltare şi înţelegere a studenţilor.

Ne pasă de aportul pe care aceşti profesori îl aduc învăţământului superior din România, şi nu în ultimul rând, recunoaştem contribuţia lor în dezvoltarea şi implementarea educaţiei de calitate în universităţile româneşti.

Asa s-a nascut Gala Profesorului Bologna! Ne pasa de Educatia din Romania, consideram o prioritate pentru noi sa ne implicam si sa investim in educatie. Astfel, prin initiativele noastre vom ajuta la construirea unei educatii de calitate in Romania.

Exista cursuri la care participam activ, exista profesori cu care vorbim deschis, care  isi adapteaza mereu activitatea didactica in functie de nevoile noastre, care ne motiveaza, care ne ajuta sa ne punem intrebari, sa ne depasim limitele, sa vrem sa fim mai buni in fiecare zi, care ne formeaza nu numai din punct de vedere profesional, ci reusesc totodata  sa  isi puna amprenta si  pe dezvoltarea nostra personala, care slujesc scoala vietii noastre. Sunt adevarate modele pentru noi!

Pentru acesti profesori toti avem un mare respect, ei dau plus de valoare educatiei din Romania si ceea ce fac ei in fiecare zi trebuie sa reprezinte un exemplu pentru oricine. Profesorii Bologna formeaza generatii si sunt modele pentru studenti.

Pentru a putea identifica mai usor un “Prof. Tare” am realizat un profil al acestora, pe care il puteti descarca de aici.

Prin Campania “Profesorul Bologna” lansam invitatia catre toti studentii din Romania sa ii faca cunoscuti pe aceia care ne-au schimbat cursul vietii, ne-au dat un impuls in formarea noastra, ne-au ajutat sa ne dezvoltam viziunea despre viata si despre cariera pe care vrem sa o urmam, ne-au facut sa intelegem ca suntem parte din intreg si ca noi suntem viitorul acestei societati si ne-au dat curajul si abilitatile ca sa ne asumam asta.

Aceasta campanie este dedicata profesorilor si vine de la noi, studentii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *